VedetePeNet.ro Vedetele de la TV sunt si pe www

Un căţel şi-a salvat stăpânii, la Timişoara, după ce le-a luat foc bradul în sufragerie

O familie din Timișoara a fost la un pas să piară mistuită de flăcări, chiar de Crăciun, dacă nu ar fi fost salvati de catel.

Oamenii s-au trezit înconjuraţi de fum şi în lătratul disperat al câinelui, care încerca să îi avertizeze de flăcările care mistuiau sufrageria.

Membrii familiei dormeau fără grijă în momentul în care bradul de Crăciun a fost cuprins de flăcări.

Cățelul familiei şi-a făcut datoria şi a dat alarma, lătrând puternic şi trezind din somn stăpânii.

Buimaci de somn, oamenii au sunat imediat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor militari.

Cei de la ISU Banat au trimis la fața locului o autospecială de lucru cu apă și spumă și șase subofițeri.

La sosirea salvatorilor flăcările s-au extins de la brad la covorul din încăpere dar și la o perdea. Incendiul se manifesta cu degajări de fum, însă a fost lichidat până să cuprindă întreg apartamentul.

Cei de la ISU Banat spun că, cel mai probabil, totul a fost provocat de o defecțiune a instalației de lumini montată pe brad.


*

LIKE VedetePeNet.ro