Măcelul balenelor! Imagini cutremurătoare!

Corpurile despicate ale balenelor ucise în mod brutal, zac pe docul unui orăşel din Insulele Feroe aflat la doar 370 de km de Marea Britanie, în timp ce familiile cu copii se plimbă printre ele.

Mai mult de 200 de balene au fost ucise cu ajutorul harpoanelor ascuţite de pescarii care le-au prins în micile golfuri. Un activist împotriva uciderii balenelor a declarat că a contabilizat trupurile măcelarite a 236 de mamifere marine, însă a trebuit să se faca nevăzut după ce a fost recunoscut de către localnici. Grupuri de islandezi, printre care şi copii, se adună la această acţiune cunoscută sub numele de „the grind”, şi urmăresc spectacolul înfiorător.
Peter Hammarstedt, unul dintre activişti a declarat:

„Una dintre balene avea 5-6 înţepături în cap. Moartea ei a fost foarte lentă şi dureroasă. Când am ajuns la docuri am avut parte de o imagine macabră”.

Balenele Pilot sunt clasificate de către legile Uniunii Europene ca fiind strict protejate. Insulele Feroe se află sub protectoratul Danemarcei, iar reprezentanţii „Sea Shepard”, care luptă pentru drepturile balenelor, îi acuză pe danezi că au eşuat în respectarea obligaţiilor lor, permiţând măcelului să continue.

Sursa foto: TheSun

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
10 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
valen88x
valen88x
10 years ago

saracele

claudia
claudia
10 years ago

vaiiiiiii!!!! dumnezeule nu pot sa cred ca este adevarat, pare desprins din filmele horror,doamne cum se poate permite asa ceva?? ar trebui sa faca ani grei de inchisoare, cum poti sacrifica in felul asta bietele mamifere 🙁 sa opreasca macelul asta!!!!!!!!!!!

claudia
claudia
10 years ago

vaiiiiiii!!!! dumnezeule nu pot sa cred ca este adevarat, pare desprins din filmele horror,doamne cum se poate permite asa ceva?? ar trebui sa faca ani grei de inchisoare, cum poti sacrifica in felul asta bietele mamifere sa opreasca macelul asta!!!!!!!!!!!

claudia
claudia
10 years ago

vaiiiiiii!!!! dumnezeule nu pot sa cred ca este adevarat, pare desprins din filmele horror,doamne cum se poate permite asa ceva?? ar trebui sa faca ani grei de inchisoare, cum poti sacrifica in felul asta bietele mamifere sa opreasca cineva macelul asta!!!!!!!!!!!

'al de sus
'al de sus
10 years ago

eu zic sa ne facem cu totii vegetarieni ca nu mai moara „saracele” pasari din nuggets sau vacile din hamburgeri…sau stai…alea nu’s animale…is alimente :))))

Creanga
Creanga
10 years ago

bai…ce sadic a fost Creanga asta daca de mic copil calarea porcul proaspat ucis de ignat :)). ce nemernic!!! sa-l scoatem din cartile de limba si literatura romana!!!!

bianka
bianka
10 years ago

Nu de poate asa ceva! Este shi illegal!!!!!!
Dupa mine macelarii care au ucis bietele mamifere ar trebuii omorati shi ei!!
Daca stau la inchisoare nu vor invata nimik!
Sunteti de acord cu mine?

SYDNEY
SYDNEY
9 years ago

VA DATI SEAMA KA LUCRURILE ASTEA LE FAC OAMENII NEBUNI!FARA FRIKA DE DUMNEZEU:)ALIMENTE DA DAR DACA INTR-O BUNA ZI VOM AJUNGE SA NU AVEM MANCARE DELOC?AI SA FI IN STARE SA0TI SACRIFICI CAINELE PTR FOAMETE?NU PREA CRED:)NU SE FACE ASA CEVA!MACEL….FILM DE GROAZA FRATE!

alex
7 years ago

ce cruzime pot avea oameni asti ar trebui sa ia an buni de inchisoare. saracele balente. :((

Jokero
Jokero
4 years ago

Oameni fara ratiune si mila,nu mar mira sa se poarte si cu oameni asa urat mai ale cu alti veniti la munca la ei ca straini se cam poarta urat cu romani,nu pre ii platesc.