ADDA şi PachaMan lansează videoclipul – LoverBoy
Apariţia piesei pe coloana sonoră a filmului are la bază o poveste interesantă şi amuzantă. Cătălin Mitulescu a întâlnit-o pe Adda pentru prima dată într-un magazin de încălţăminte prin intermediul… Youtube. Angajatele magazinului respectiv ascultau «Minţi murdare făcute praf », o piesă înregistrată de către Adda în 2008, iar regizorului i s-a părut că artista se potriveşte perfect cu tema filmului său.
Din momentul întâlnirii virtuale, până la cea în care Cătălin şi artista au stabilit detaliile colaborării lor, nu a mai fost decât un pas. La scurt timp, artista intră împreună cu PachaMan în studioul lui Marius Moga şi apare single-ul “LoverBoy”, o compoziţie Adda, Marius Moga şi YogiBoy, un producător funky fresh semnat la DeMoga Music.
Videoclipul piesei “LoverBoy (Minti Murdare 2011)” este regizat de către Iulian Moga şi Cătălin Mitulescu şi reprezintă o împletire între cadre din filmul omonim şi secvenţe cu Adda, PachaMan şi echipa de producţie a piesei.
[…] și Adda se pregătesc de Revelion. Cei doi au lansat astăzi videoclipul piesei Petre în care ne arată […]