România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară, aceasta fiind aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie.

Pentru trecerea la ora de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 03:00 devenind ora 04:00, astfel că duminică, 29 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit.

Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.
Această trecere  poate provoca tulburări ale somnului, pierderea poftei de mâncare sau pierderea capacității de muncă și concentrare.
Pentru a evita astfel de neplăceri, specialiștii ne recomandă ca sâmbătă seara să ne culcăm cu o oră mai târziu sau duminică dimineața să ne trezim mai devreme.

Astfel, reducerea orelor de somn, prin prisma trecerii la ora de vară, poate crea un dezechilibru hormonal în organism, în special prin faptul că se mărește producția de grelină, un hormon care reglează foamea. Nivelurile mai ridicate de grelină pot determina o creștere a apetitului și o poftă de mâncare mai sporită, ceea ce va duce la un consum mai mare de alimente, ce pot avea consecințe asupra sănătății.

În primele zile după trecerea la ora de vară pot apărea probleme de concentrare dimineața. Acest aspect se datorează unor stări de ușoară amețeală, resimțite în primele dimineți, după trecerea la ora de vară.

Există însă și un avantaj menit să ridice moralul în acestă perioadă. Acesta constă în faptul că această trecere poate crea și o stare de bună dispoziție, dat fiind faptul că atunci când plecăm de la serviciu, soarele este încă pe cer, creând senzația că am terminat munca mai devreme. Lumina soarelui stimulează nivelul de serotonină, care la rândul său, îmbunătățește starea de spirit, acesta fiind unul dintre motivele pentru care specialiștii recomandă să ne bucurăm cât mai mult de lumina naturală.

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments