VedetePeNet.ro Vedetele de la TV sunt si pe www

Paula Seling și Ovi ne vor reprezenta anul acesta la Eurovision


Paula Seling și Ovi ne vor reprezenta din nou la Eurovision 2014. Dupa succesul din 2010 cu piesa „Playing with fire”, care a adus României locul 3, cei doi merg în acest an, la Copenhaga, cu piesa „Miracle”.

Sâmbătă seara a avut loc finala selecției naționale a Eurovision la care au participat 12 dintre cele mai bune melodii. În urma voturilor, Paula Seling și Ovi vor pleca din nou, dar de data aceasta la Copenhaga în Danemarca, cu piesa „Miracle”.  Melodia este compusă de Ovidiu Cernăuţeanu, Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg şi Frida Amundsen și sună extraordinar, având un ritm alert, care ne ridică de pe scaune.

Alegerea s-a făcut prin televoting 50% și prin punctajul primit din partea juriului 50%. „Miracle”, însă, trebuie să treacă mai întâi de semifinala Eurovision din data de 8 mai de la Copenhaga. Finala va avea loc în data de 10 mai.

Selecția națională a fost transmisă de TVR 1 și a avut loc la Teatrul “Sică Alexandrescu” din Braşov. Piesa Paulei Seling și a lui Ovi a intrat prima în concurs, iar în ciuda televotingului care a clasat-o pe Mirela Boureanu Vaida cu „One more time” pe primul loc, juriul a decis ca „Miracle” să ne reprezinte la Eurovision anul acesta.

“Vă mulţumim din suflet. Suntem onoraţi. Ne-aţi pus o povară mare pe umeri”, a declarat Ovi după anunțarea câștigătorului.

„Se întâmplă miracole, momente ca acesta”, „Vă promitem că vom face tot ce putem ca să vă facem mândri că ne-aţi ales pe noi”, a spus Paula, emoționată până la lacrimi.

Cu toate astea, se spune că piesa celor doi este un plagiat după cea a lui Demi Lovato „Neon lights”. Totuși,  experții au declarat că pentru a fi plagiat trebuiau să fie furate 8 note consecutive, în cazul acesta fiind numai 6 sau 7 acorduri. Oricum, cele două melodii seamănă foarte mult, refrenul fiind, de fapt, cel „copiat”.

„Miracle” sună foarte bine. Haideți să o ascultăm!


Aici avem melodia lui Demi Lovato! Voi ce credeți?


*

LIKE VedetePeNet.ro