VUNK şi ANTONIA „PLEACĂ!” MAI DEPARTE

VUNK şi ANTONIA "PLEACĂ!" MAI DEPARTE www.vedetepenet.ro
Încă de la prima apariţie pe aceeaşi scenă, trupa Vunk şi Antonia s-au bucurat de un succes neaşteptat, cântând împreună, în cadrul Romanian Music Awards 2011, single-ul băieţilor – „Pleacă!”.

În urma reacţiilor pozitive din presă şi de pe site-urile oficiale ale artistilor, aceştia au hotărât să continue colaborarea, lansând noul single „Pleacă!„, semnat Vunk, sub formă de featuring cu Antonia.

Mai mult decat atât, Cornel Ilie, Antonia şi echipa de producţie au decis să ducă şi mai departe ” cel mai apreciat şi comentat duet al RMA 2011″, aşa cum s-a scris pe numeroase site-uri de specialitate, aceştia punând cap la cap scenariul viitorului videoclip al piesei „Pleacă!”.

La cât de populară a devenit piesa şi într-un timp atât de scurt, trebuie să facem un videoclip care să surprindă la fel de mult şi care să se ridice la nivelul aşteptărilor publicului. Avem un scenariu în care se va regăsi oricine şi care va sublinia ideea că în alegerile pe care le facem, de cele mai multe ori ar trebui să ne ascultăm instinctul, „vocea” aceea din interiorul nostru. Tot ce pot să spun acum este că va ieşi un clip suprarealist, în care şi eu şi Antonia ne vom căuta până niciunul dintre noi n-o să mai poată pleca…din povestea videoclipului.” a spus Cornel Ilie.

Clipul noului single „Pleacă!” va fi filmat săptămâna viitoare, lansarea lui urmând să aibă loc la jumatatea lunii noiembrie.

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments