VedetePeNet.ro Vedetele de la TV sunt si pe www

VIDEO Momentul în care un bloc sare în aer în Ajunul Anului Nou, în Rusia

Explozia care a devastat un bloc din Rusia, în Ajunul Anului Nou, a fost surprinsă de o cameră video. Tragedia s-a soldat cu cel puțin 4 morți și 16 răniți. Peste 70 de persoane sunt date dispărute.

Dezastrul s-a produs la Magnitogorsk, în regiunea Celiabinsk, din Rusia. Era ora 6 dimineața când blocul a sărit în aer, într-un moment în care majoritatea oamenilor dormeau.

48 de apartamente din blocul cu 9 etaje au fost distruse de deflagrație. Potrivit presei rusești, Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis condoleanțe familiilor și a anunțat că va veni la locul tragediei.

Conform Life News, 110 oameni locuiau în blocul de pe strada Karl Marx din Magnitogorsk. 4 au murit, iar 16, inclusiv un copil, sunt în spitale. Despre soarta a 70 de locatari nu se știe, deocamdată, nimic. O amplă operațiune de salvare a fost demarată în zonă.

Conform anchetatorilor, explozia a fost provocată cel mai probabil de o scurgere de gaze, la unul dintre apartamentele blocului.

 


*

LIKE VedetePeNet.ro