VedetePeNet.ro Vedetele de la TV sunt si pe www

Poreclele, insultele, umilirile, interzise de lege in toate scolile din Romania.

Senatul a adoptat marți, 4 decembrie 2018, o inițiativă legislativă împotriva violenței psihologice în școli. A fost completată astfel și Legea Educației Naționale, care prevede acum informații despre gestionarea bullying-ului în școli.

 

Legea Educaţiei Naţionale a fost astfel completată cu o secţiune care prevede expres definirea şi prevenirea bullying-ului, asistenţa psihologică, dar şi formarea şi informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.

Violenţa, care se poate manifesta fie fizic, prin comportamente repetate de lovire, piedici, îmbrânceli, plesnit sau alte forme asemenea, fie verbal, prin porecle, insulte, tachinări, intimidări, umiliri, va fi interzisă prin lege şi se vor lua măsuri ca aceasta să fie combătută în toate ciclurile educaţionale: primare, gimnaziale şi/sau liceale.

Iniţiativa legislativă care defineşte, previne şi interzice violenţa psihologică – bullying-ul a modificat şi completat Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Aceasta a fost adoptată, luni, de Senat în calitate de cameră decizională (L652/2018), spun deputaţii PSD Andrei Pop, secretar al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, şi Petre-Florin Manole, din Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, care se numără printre iniţiatorii legii.

Senatorii au votat iniţiativa în unanimitate. Legea Educaţiei Naţionale a fost astfel completată cu o secţiune care prevede expres definirea şi prevenirea bullying-ului, asistenţa psihologică, dar şi formarea şi informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.

Legea fusese adoptată de Camera Deputaţilor în 31 octombrie.


*

LIKE VedetePeNet.ro