Haine pentru fiecare

Pentru a te îmbrăca cu gust nu e nevoie să ai o siluetă de invidiat. Există haine pentru fiecare, doar trebuie să ştii ce ţi se potriveşte în funcţie de tipul de corp pe care îl ai.

1. Silueta în formă de Măr

Cele care au acest tip de corp au partea superioară mai mare decât partea inferioară, adică au umerii foarte laţi şi şoldurile foarte puţin evidenţiate. Acest tip de siluetă poate ascunde nişte picioare de invidiat, pentru ca ştiţi că se spune că dacă Dumnezeu ia dintr-o parte, dă în cealaltă. Pentru a crea un echilibru, ideea este că trebuie ca talia să fie un pic mai îngustă, iar umerii să nu mai fie scoşi în relief. Aşadar, se pune accentul pe picioare şi şolduri. Pentru a camufla defectele acestui tip de corp, alegeţi un guler în V, care va alungi partea de sus, atrăgând privirea mai jos de umeri. De asemenea, jachetele care se strâng în talie, eşarfele purtate ca un văl pe umeri, în general tot ce strânge talia este binevenit pentru a crea iluzia unei talii mai înguste.Dacă abdomenul nu este foarte bine lucrat, adică se găseşte nişte extracărniţă, de preferat este să alegeţi pantalonii cu talie înaltă sau rochii tip gogoşar. Optează întotdeauna pentru jeansi largi,evazaţi sau drepţi. Niciodata slim fit!!!Combină fuste sau rochii scurte cu jachete bărbăteşti pentru a crea o balanţă în stilul tău. Nu alege bluze cu umeri sau jachete cu umeri, chiar dacă sunt foarte în trend. O haină care se aşează bine pe tine arată mai fashionable decât o piesă care este foarte în trend, dar nu se potriveşte corpului tău.

2. Silueta în formă de Pară

Femeile care au acest tip de sileută au partea superioară mai mică decât partea inferioară. A nu se înţelege că au sânii mici. Nu. Doar că fundul,şoldurile şi coapsele sunt mai bine evidenţiate. Este o siluetă tipică negreselor, dar nu numai. Se mai numeşte „silueta în formă de clopot” sau „silueta în formă de triunghi”. De obicei, fetele cu silueta pară doresc să atragă atenţia asupra părţii superioare, asupra sânilor şi a umerilor pentru ca interesul să nu se îndrepte spre coapse,fund sau şolduri. Pentru asta, alegeţi gulere cât mai largi, de genul celor căzute în valuri(cowl), cele pătrate(squared) sau cele ce pornesc de la un umăr şi se termină la celălalt(bateau). Cât mai multe imprimeuri pe bluze,rochii pentru a atrage atenţia asupra părţii superioare. Pantalonii boot-cut sau blugii tăiaţi ai prietenului ajută la subţierea picioarelor. Fustele asimetrice sau în formă de A, adică devin mai umflate spre partea de jos ascund şoldurile în loc să atragă atenţia asupra lor. Alegeţi jachete de lungime până imediat după şolduri mai degrabă decât nişte jachete lungi.

3. Silueta în formă de Clepsidră

Femeile cu silueta în formă de clepsidră sunt cele mai fericite, după părerea mea. Partea superioară este egală cu cea inferioară, deci ele pot alege ori să îşi pună în valoare umerii şi sânii, ori coapsele,şoldurile şi picioarele, ori niciuna din cele de mai sus, pentru a crea iluzia unei siluete lineare.Aşa că puteţi alege să vă accentuaţi talia şi formele cu jachete strânse la mijloc sau cu pantaloni cu talie înaltă, rochii scurte vaporoase sau dimpotrivă, rochii sau fuste pe corp. Pentru a vă lungi silueta alegeţi ţinute monocrome, bluze sau rochii cu gulere în V,materiale uşoare,vaporoase şi pantaloni uşor strălucitori pentru balanţă. Este destul la îndemână orice fel de piesă vestimentară, depinde doar ce vreţi să scoateţi în evidenţă.

4.Silueta în formă de Dreptunghi

Formele corpului sunt foarte puţin definite, adeseori acest tip de siluetă îl au sportivele. Dimensiunea pieptului,taliei şi a şoldurilor poate fi aproximativ aceeaşi sau dacă nu, foarte apropiate una de cealaltă. Adeseori, femeile cu acest tip de siluetă au un corp zvelt, deci e foarte bine să vă bucuraţi de atuul acesta. Alegeţi gulerele în formă de V sau de linguriţă (scoop) pentru a crea curbe, adică exact ce îi lipseşte siluetei voastre. Detaliile,imprimeurile,desenele în dreptul taliei şi pantalonii drepţi sau un pic lucioşi în dreptul coapselor creează iluzia de rotunjime. O ţinută compusă din mai multe straturi de haine ajută foarte mult în cazul acestei siluete, ca şi rochiile care înmoaie o siluetă de tip dreptunghi cu imprimeuri,desene,detalii,animal printuri.

Este posibil să nu vă încadraţi 100% într-o categorie. Nu este nici o pagubă. În funcţie de caracteristicile corpului tău şi în funcţie de modelele,materialele,culorile în care te simţi tu bine îţi poţi alege hainele. Şi cred că şi unele din sfaturile de mai sus te vor ajuta un pic. Bineînţeles că înainte de toate trebuie sa fii mulţumită de corpul pe care îl ai şi să înveţi să îl pui în valoare cât mai bine.

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
7 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
lidia
lidia
10 years ago

frumos articol bravo

adriana.matei
10 years ago
Reply to  lidia

ms. sper ca este si de folos :*

un profan
un profan
10 years ago

Adriana, tu în ce categorie te încadrezi?

Zuma
Editor
10 years ago

Dar numai femeile se imbracaaa? Discriminareeeeeeeeeee!!! :):):):):):)))))))))))))))

lidia
lidia
10 years ago

se imbraca si barbatii, dar numai femeile conteaza :))

adriana.matei
10 years ago

Se imbraca si barbatii, normal. Urmeaza un articol util si pentru ei. ;))

Stefania
Stefania
10 years ago

Articolul e f interesant, dar ar fi prins bine mai multe poze si o mai buna structurare (anumite cuvinte ingrosate, folosirea alineatelor…)..elemente vizuale care sa capteze mai mult atentia