VedetePeNet.ro Vedetele de la TV sunt si pe www

Nick Jonas si Priyanka Chopra s-au casatorit in India GALERIE FOTO de la NUNTA


Nick Jonas și Priyanka Chopra au avut parte de un weekend de poveste la propria nuntă, care a îmbinat tradițiile indiene cu cele americane. Sute de persoane au luat parte la celebrarea dragostei dintre cele două vedete.

Solistul Nick Jonas (26 de ani) și actrița Priyanka Chopra (36 de ani) s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fastuoase ce a avut loc la Palatul Umaid Bhawan din Jodphur, India, țara de origine a miresei. Ținutele mirilor au fost făcute pe comandă și au purtat semnătura lui Ralph Lauren, la fel ca și cele ale alaiului de nuntă.

Nick și Priyanka, câștigătoare a titlului Miss World 2000, au celebrat cel mai important moment al vieții lor de cuplu într-o dublă ceremonie ce a îmbinat tradițiile americane cu cele hinduse, iar petrecerea nu a dezamăgit.

După o ceremonie creștină oficiată de tatăl mirelui, s-a dat startul petrecerii indiene și a ritualurilor specifice. S-a cântat, s-a dansat, s-au organizat partide de șah și cricket, iar invitații au primit daruri scumpe. Petrecerea de trei zile și trei nopți a costat nu mai puțin de jumătate de milion de dolari.

Un lucru care i-a unit și mai mult pe Nick și Priyanka este faptul că familiile lor se înțeleg de minune, lucru dovedit și în timpul ceremoniei Sangeet, o seară în care rudele s-au întrecut în muzică și dans, care s-a lăsat cu multe râsete și culoare.

„Unul dintre cele mai deosebite lucruri pe care ni le-a oferit relaţia noastră este o înţelegere între familii, care îşi iubesc şi îşi respectă reciproc credinţa şi cultura. Iar plănuirea nunţii noastre ţinând cont de ambele tradiţii a fost uimitoare“, au transmis cei doi soţi.


*

LIKE VedetePeNet.ro