VedetePeNet.ro Vedetele de la TV sunt si pe www

Afla povestea lui SALT BEA, celebrul bucatar care gateste pe bani grei pentru vedete

Stilul său inconfundabil de gătit l-a transformat într-o celebritate la nivel mondial. Este de ajuns să vezi clipurile în care Salt Bae gătește pentru a realiza că a dus preparatele sale la rang de artă. Printre starurile care au apelat la serviciile sale se numără Leonardo DiCaprio, Sean “Diddy” Combs, Drake, Rihanna, French Montana, Justin Bieber, Phillip Plein etc.

 

 

Recent, Salt Bae a gătit și pentru Adrian Mutu.

Salt Bae este numele de scenă, numele adevărat al bucătarului turc este Nusret Gökçe. Modul în care sărează cărnurile l-au transformat peste noapte într-o vedetă pe rețelele de socializare. Salt Bae a vizitat mai multe țări, inclusiv Argentina și Statele Unite, între 2007 și 2010, unde a lucrat gratuit în restaurante, pentru a-și câștiga experiența ca bucătar. După ce sa întors în Turcia, acesta și-a deschis primul restaurant în Istanbul în 2010, iar un altul în Dubai, patru ani mai târziu.

El a povestit într-un interviu acordat unui cotidian turc că a crescut într-o familie săracă şi a fost nevoit să muncească de mic. Acesta a mai adăugat că părinţii săi au fost analfabeţi. “Sunt fiul unui miner. Tatăl şi mama mea nu știau carte. Eu nu am putut sa merg la şcoală din cauza sărăciei, a dificultaţilor financiare. Am început să muncesc mai întâi ca ajutor de măcelar, la vârsta de 14 ani. Aşa a apărut pasiunea pentru carne”.

Pe pe 7 ianuarie 2017, a postat videoclipul “Steak Ottoman” pe contul său de Instagram. A fost vizionat de 10 milioane de ori, deveninid viral instant. După aceste moment a primit porecla “Salt Bae” datorită modului său original de a săra carnea. El lasă sarea pe antebraț, după care aceasta ajunge pe preparatele din carne.

El a povestit cum a ajuns la mișcarea care l-a făcut celebru. “Gestul mi-a venit ca un reflex, nu l-am făcut pentru show. Pur şi simplu s-a întâmplat, iar oamenilor le-a placut. E ca şi cum, atunci când termini o operă, mai aplici o semnătură”, a spus Salt Bae pentru cotidianul turc, Hurriyet.

În luna septembrie, Salt Bae a fost în centrul unei polemici după ce s-a pozat alături de președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, la un ospăț. Cum Venezuela este dominată de o sărăcie lucie, gestul lui Nicolas Maduro a fost catalogat drept sfidător la adresa oamenilor care mor de foame în țara pe care o conduce. De asemenea, bucătarul turc a fost criticat pentru că a dat curs acestei invitații.

*