Cartea lui Enoch AUDIO
„Cartea lui Enoh” este una dintre cele mai controversate lucrări cu implicaţii biblice, fiind una dintre lucrările care nu au fost niciodată incluse în învăţăturile Bibliei pe motiv că a…
Ceva s-a intamplat cu pagina sau articolul. Poate o fi unul din acestea?
„Cartea lui Enoh” este una dintre cele mai controversate lucrări cu implicaţii biblice, fiind una dintre lucrările care nu au fost niciodată incluse în învăţăturile Bibliei pe motiv că a…
Misha Miller și Jean Gavril au lansat coverul piesei – Cerul, single lansat de trupa Proconsul în anul 2001. Alegerea piesei nu este întâmplătoare, Cerul este prima piesă lansată în campan…
Femeile din Japonia au primit permisiunea de a participa la „festivalul dezbrăcaților”, pentru prima oară. Astfel, femeilor din Japonia li s-a permis să participe la această ceremonie, î…
A fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor la Athletic Park, investiție care se ridică la aproximativ 14,5 milioane euro, cu un termen de realizare de doar 8 luni. Faptul că lucrările v…
Recunosc, obișnuiesc să-mi schimb culoara părului des, însă mereu mă întorc la blond. Este culoarea care mi se potrivește, s-au cel puțin asa am senzația. Singurul dezavantaj este faptul că…
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că link-uri maliţioase se propagă online, cu texte precum “seamănă cu tine” sau “apari în acest video”. “Au revenit atacu…
MESAJE, FELICITĂRI, URĂRI și idei de SMS-uri de SFÂNTUL IOAN (ION). Creştinii ortodocşi de pretutindeni sărbătoresc în fiecare an pe Sfântului Ioan Botezătorul. Mesaje de bine şi urări cu…
Scoateți, mă, limba română și istoria din școli! Definitiv!Nu vă opriți la olimpiade, un mizilic.Ce nevoie avem de ele? Într-o țară plină de ”academicieni” analfabeți și doctori în …
Joi, 6 ianuarie 2022, de la ora 12.45, va avea loc ședința de învestire în funcțiile de prefect și subprefect al județului Bacău, a domnului Lucian-Gabriel Bogdănel, respectiv doamnei Tudori…
119 – Număr unic gratuit pentru copii Guvernul României a lansat astăzi numărul unic gratuit pentru copii – 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare, neglijare a copilului. Proi…
Alberto Grasu, se află printre tinerii acuzați că, în noaptea de Revelion, ar fi devastat, împreună cu mai mulți cunoscuți, o vilă din centrul Capitalei. Aceștia ar fi închiriat locația pe…
Noul detergent capsule Perwoll Caps te ajută să te bucuri mai mult timp de hainele tale preferate. Datorită celor de la BUZZStore și Ask Team Clean RO am reușit să testez noile Perwoll Renew&…
Trupa 5GANG poate in sfarsit reveni in fata fanilor pe 19 septembrie de la ora 18:00 la Romexpo pentru a prezenta showul BACK TO SCHOOL! O veste buna pentru fani! Biletele la showul 5GANG care treb…
Am acceptat invitatia prietenilor de la BUZZStore( Facebook @BUZZStoreRomania si Instagram @the_buzzstore_ro ), de a testa noile produse P…
Cornelia Catanga, cântăreața de muzică lăutărească, a murit, vineri, la vârsta de 63 de ani, din cauza COVID-19, la Spitalul Univers…
“Colectiv”, documentarul regizat de Alexander Nanau, a devenit primul film românesc din istorie nominalizat la Premiile Oscar. Filmul e…
Asculta melodia lor… privind pe fereastra… Intră tânărul rezident, o frumusețe de băiat, mic și subțirel. ‘Mult-iub…
Silhoutte Challenge s-a transformat într-un adevărat pericol pentru utilizatoarele de pe TikTok. Acest challenge a debutat inițial ca o m…
Vinerea mare Doctorul băgă mâna în Registrul de Plângeri și trase la sorți o plângere. Tocmai asculta ‘Am și băiat și fată…
O zi la birou -partea a doua Cacaoa se uscase pe fundul paharului. FIȘA POSTULUI MUNCITOR GARDEROBĂ. Închise telefonul pentru seniori și…
O zi la birou -partea întâi Sublimul era proaspăt de dimineață, și își bea cacaoa cu lapte. „Urgența psihiatrică trebuie rec…
Dragii mei, am primit informații alarmante și am alergat într-un suflet ca să vi le comunic! Ne paște un mare pericol social.
In cadrul campaniei Buzzstore am primit spre testare cel mai nou parfum Yves Saint Laurent LIBRE. YSL Libre Eau de Parfum este o aromă inte…
După succesul piesei „Te sărut”, prima lor colaborare, piesa care a adunat aproape 20 milioane de vizualizări pe YouTube, Ioana I…
Nemuritor și rece, doctorul N. pași pe alee, privi visător în zare, aruncă o privire piezișă și urcă repede în mașina. Î…
La secția de urgențe de la Spitalul Municipal din Târgu Mureș lucrează oameni dedicați. Dr. Nireștean este paragonul excelenței și …
Noul primar general al Capitalei și-a parcat mașina înainte de ceremonia de învestire, într-o parcare publică, de lângă Parcul Cișm…
Dani Mocanu a anunțat recent că renunță la manele pentru a se dedica cântărilor religioase, închinate lui Iisus. ”Dragi prieteni ș…
Filmările pentru Acces Direct au fost suspendate temporar în urma apariţiei cazurilor infectate cu COVID-19, a anunțat marți Antena 1. …
Preotul Bogdan Chiorean este și medic. El conduce un centru de îngrijiri paliative pentru bolnavi în faza terminală în Cluj-Napoca și …
Alerta la Acces Direct! Vulpita si Viorel, “vedetele” emisiunii, au fost confirmati pozitiv cu noul virus, chiar inainte de intrarea in …
Continuarea navigarii pe site reprezinta acordul tau privind prevederile aplicabile disponibile
Cookies Accept