VedetePeNet.ro Vedetele de la TV sunt si pe www

România cucereşte topurile muzicale internaţionale (video)

Nu mai este de mult un secret că muzica din Romania a depăşit graniţele tării cucerind cele mai importante topuri din lume. Edward Maya, Inna şi Alexandra Stan sunt cei mai de succes artişti români în momentul actual. Însă vin puternic din spate Anda Adam, Andra, Elena Gheorghe, Antonia Iacobescu, Akcent, Andreea Bănică, Andreea Bălan etc., ca o confirmare a dezvoltării industriei muzicale de la noi.

Edward Maya

edward maya 379x400 România cucereşte topurile muzicale internaţionale (video)

În luna mai, Edward Maya (25 de ani – pe numele său adevărat Eduard Marian Ilie) a câştigat premiul Billboard pentru cea mai bună melodie dance a anului “Stereo Love”, reuşind astfel să o surclaseze pe renumita Lady Gaga. Videoclipul oficial “Stereo Love” are peste 132 milioane de vizualizări pe Youtube.

Pentru cei ce nu ştiu, Edward Maya a compus în 2006, alături de Eduard Cârcotă, melodia “Tornero”, care în intepretarea lui Mihai Trăistariu a câştigat Selecţia Natională Eurovision şi s-a clasat pe locul 4 în marea finală din Grecia.

Inna

Inna Club Rocker www.vedetepenet.ro  400x400 România cucereşte topurile muzicale internaţionale (video)

Inna – sau Alexandra Irina Apostoleanu, a reuşit performanţa de a ajunge rapid în vârful topurilor din lumea întreagă cu melodii precum “Hot”, “Amazing”, “Love”, “Deja Vu”, “10 Minutes” pentru care a lucrat cu băieţii de la Play& Win.

Inna are în palmares o mulţime nominalizări şi premii câştigate în cadrul unor evenimente muzicale foarte importante. În anul 2009 a obţinut locul al 4-lea în Polonia la Premiile ESKA pentru cea mai bună melodie internaţională, iar la Romanian Music Awards a câştigat 4 premii „Cel mai bun dance”, „Cel mai bun debut” pentru melodia “Hot” şi „Cel mai bun show” şi „Border Breaker” .Tot în 2009 MTV Europe Music Awards i-a acordat distincţia „Cel mai bun interpret român”, iar la Gala Femeilor de Succes a obţinut premiul “Femeia Anului” la categoria “Tinere talente în muzică”.

Inna şi-a continuat ascensiunea şi în 2010 câştigând, tot la Romanian Music Awards, 5 din cele 7 categorii la care a fost nominalizatăi: „Best Female”, „Best Album”, „Best Website”, „Best International Artist” şi „Best Tonight Show”. În palmaresul său se adaugă discurile de aur câştigate în Olanda şi Franta, şi discul de platină câştigat în Spania.

Alexandra Stan

alexandra stan e1284453798801 400x400 România cucereşte topurile muzicale internaţionale (video)

Alexandra Stan – cu siguranţă numele ei este sinonim pentru mulţi dintre noi cu piesa “Mr. Saxobeat”. Este de înţeles, ţinând cont că este unul dintre cele mai mari hituri româneşti la momentul actual, apropiindu-se de 65 de milioane de vizualizări pe Youtube. “Mr. Saxobeat” a cucerit piaţa muzicală şi a ajuns pe locul 1 în multe ţări. Alexandra are în palmares două discuri de platină - primul a fost obţinut în Suedia, iar al doilea în Italia. Discurile de platină se alătură discurilor de aur primite din Marea Britanie şi Germania.

*