VedetePeNet.ro Vedetele de la TV sunt si pe www

Serialul ‘Doctor House’, anulat!

house md anulat sezonul 8 www.vedetepenet.ro  Serialul Doctor House, anulat!

După ce a transmis serialul ‘House M.D.‘ vreme de 8 sezoane, televiziunea americană FOX a luat decizia de a anula celebrul serial, din care s-au difuzat până acum 166 de episoade.

Transmis începând cu 16 septembrie 2004, ‘House M.D.’ este o dramă medicală care a cucerit o lume întreagă prin diversitatea cazurilor medicale prezentate, un rol important în succesul serialului avându-l şi jocul actoricesc foarte apreciat al actorului Hugh Laurie, acesta dându-i viaţă pe micile ecrane cinicului, şi în acelaşi timp genialului doctor Gregory House.

Iată ce au avut de declarat producătorii serialului:


‘Decizia de a termina serialul, acum sau oricând, este una dureroasă, deoarece riscă să rupă sute de prietenii care s-au legat în ultimii 8 ani – dar şi pentru că showul a fost un permanent motiv de mândrie pentru toţi cei implicaţi’.

Televiziunea americană FOX difuzează în acest moment sezonul 8, iar ultimul episod al serialului va fi transmis undeva în luna aprilie.

‘House M.D.’ a fost distribuit în 66 de ţări, iar în anul 2008 a fost cel mai urmărit program de televiziune la nivel global. Printre numeroasele distincţii pe care serialul le-a primit de-a lungul celor 8 ani de difuzare se numără 5 Premii Emmy, 2 Globuri de Aur şi 9 People’s Choice Awards.

*